Uree serica

1. Descriere generală

Ureea este principalul produs rezultat din metabolismul proteinelor. Ea se formează în ficat prin transformarea amoniacului – o substanță toxică produsă în urma degradării proteinelor – într-un compus mult mai puțin toxic, care poate fi eliminat în siguranță din organism.

După ce este sintetizată în ficat, ureea ajunge în sânge și este eliminată aproape în totalitate prin rinichi, prin filtrare glomerulară. Din acest motiv, concentrația ureei în sânge depinde atât de cantitatea produsă de organism, cât și de capacitatea rinichilor de a o elimina.

Determinarea ureei serice este utilizată pentru evaluarea funcției renale, împreună cu creatinina și rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR). De asemenea, analiza poate oferi informații despre starea de hidratare, aportul de proteine și anumite afecțiuni hepatice sau metabolice. Deoarece nivelul ureei este influențat de numeroși factori, interpretarea rezultatului se face întotdeauna împreună cu celelalte analize și cu contextul clinic.

2. Indicații pentru testare

• Evaluarea funcției renale, împreună cu determinarea creatininei și calculul eGFR.
• Monitorizarea bolii cronice de rinichi sau a insuficienței renale acute.
• Evaluarea pacienților cu diabet zaharat, hipertensiune arterială sau alte afecțiuni cu risc de afectare renală.
• Investigarea deshidratării sau a dezechilibrelor hidroelectrolitice.
• Monitorizarea pacienților aflați sub tratamente cu potențial nefrotoxic.
• Evaluarea pacienților cu suspiciune de hemoragie digestivă superioară sau cu aport crescut de proteine.
• Monitorizarea pacienților spitalizați sau aflați în stare critică.

3. Pregătire pacient

• De regulă, nu este necesară o pregătire specială înainte de recoltare.
• Unele laboratoare recomandă recoltarea dimineața, după un repaus alimentar de 8–12 ore, în special atunci când analiza este efectuată împreună cu alte teste biochimice.
• Se recomandă evitarea consumului excesiv de proteine și a efortului fizic intens în ziua precedentă recoltării.
• Medicul trebuie informat despre tratamentele urmate, deoarece unele medicamente pot influența valorile ureei.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos.

5. Valori de referință

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de metoda utilizată.

Orientativ:

• Uree serică: 15–45 mg/dL (2,5–7,5 mmol/L).

Valorile trebuie interpretate împreună cu creatinina și rata estimată de filtrare glomerulară (eGFR), deoarece ureea poate fi influențată de numeroși factori independenți de funcția renală.

6. Interpretarea rezultatelor

Rezultatele trebuie interpretate împreună cu istoricul medical, examenul clinic și celelalte analize de laborator.

Valori crescute – pot apărea în:

• insuficiență renală acută sau cronică
• deshidratare
• hemoragii digestive, în special la nivelul tractului digestiv superior
• aport alimentar crescut de proteine
• stări de catabolism accentuat (febră, infecții severe, traumatisme, arsuri)
• insuficiență cardiacă cu reducerea perfuziei renale
• administrarea unor medicamente (de exemplu, corticosteroizi)

Creșterea izolată a ureei nu indică întotdeauna o boală renală și trebuie interpretată împreună cu creatinina și celelalte investigații.

Valori scăzute – pot apărea în:

• afecțiuni hepatice severe, cu reducerea sintezei ureei
• aport proteic insuficient sau malnutriție
• hiperhidratare
• sarcină, ca urmare a modificărilor fiziologice ale metabolismului și volumului plasmatic

7. Factori care pot influența rezultatul

• Consumul crescut sau redus de proteine
• Deshidratarea sau hiperhidratarea
• Efortul fizic intens
• Tratamentul cu corticosteroizi, diuretice sau alte medicamente
• Hemoragiile digestive
• Sarcina

8. Analize complementare

• Creatinină serică
• eGFR (rata estimată de filtrare glomerulară)
• Acid uric
• Ionogramă (sodiu, potasiu, clor)
• Sumar de urină
• Raport albumină/creatinină urinară (ACR)
• Clearance-ul creatininei
• ALT (TGP), AST (TGO) și albumină (în suspiciunea afectării hepatice)