Profil ANA extins (nRNP/Sm, Sm, SS-A, Ro-52, SS-B, Scl-70, PM-Scl, Jo-1, CEN B, PCNA, dsDNA, nucleozomi, histone, proteine-P ribozomale, AMA M2, DSF70)

1. Descriere generală

Profilul ANA extins este o analiză de sânge care detectează mai multe tipuri de autoanticorpi îndreptați împotriva unor structuri proprii ale organismului, asociați cu diferite boli autoimune sistemice. Denumirea ANA provine de la „anticorpi antinucleari”, care recunosc în special componente ale nucleului celular, precum acizi nucleici, proteine nucleare și ribonucleoproteine.

În bolile autoimune, sistemul imunitar poate recunoaște în mod eronat anumite componente proprii ca fiind străine și poate produce anticorpi împotriva acestora. În funcție de tipul lor, acești autoanticorpi pot fi întâlniți în afecțiuni precum lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjögren, scleroza sistemică, miozitele inflamatorii sau sindroamele de suprapunere.

Profilul ANA extins analizează simultan mai multe astfel de ținte și poate contribui la identificarea tipurilor de autoanticorpi prezenți și la orientarea diagnosticului, în corelație cu simptomele pacientului, examenul clinic și celelalte investigații.

Analiza include determinarea următorilor autoanticorpi:

• nRNP/Sm – sunt asociați în special cu boala mixtă de țesut conjunctiv, mai ales atunci când anticorpii anti-U1-RNP sunt prezenți în concentrații crescute. Pot fi întâlniți și în lupusul eritematos sistemic și, mai rar, în alte boli autoimune sistemice.
• Sm – au o specificitate ridicată pentru lupusul eritematos sistemic și fac parte dintre markerii imunologici utilizați în clasificarea bolii. Nu sunt însă prezenți la toți pacienții cu lupus, astfel încât un rezultat negativ nu exclude diagnosticul.
• SS-A – sunt întâlniți frecvent în sindromul Sjögren și lupusul eritematos sistemic, dar pot apărea și în alte boli autoimune. Au o importanță particulară în sarcină, deoarece pot traversa placenta și sunt asociați cu lupusul neonatal și cu un risc mic, dar clinic relevant, de bloc atrioventricular congenital. În acest profil, anticorpii Ro-52 sunt determinați separat.
• Ro-52 – pot fi identificați în mai multe boli autoimune, inclusiv sindrom Sjögren, lupus, scleroză sistemică și miozite inflamatorii, nefiind specifici unei singure afecțiuni. În anumite contexte clinice, prezența lor a fost asociată cu afectarea pulmonară interstițială, motiv pentru care rezultatul trebuie interpretat împreună cu ceilalți autoanticorpi și cu manifestările pacientului.
• SS-B (La) – sunt asociați în principal cu sindromul Sjögren și lupusul eritematos sistemic și sunt întâlniți frecvent împreună cu anticorpii SS-A. Prezența izolată a anticorpilor SS-B are o valoare diagnostică mai redusă și trebuie interpretată în context clinic.
• Scl-70 – sunt anticorpi îndreptați împotriva topoizomerazei I și sunt puternic asociați cu scleroza sistemică. Sunt întâlniți mai frecvent în forma cutanată difuză și se asociază cu un risc mai mare de afectare pulmonară interstițială.
• PM-Scl – sunt întâlniți în special la pacienții care prezintă manifestări de suprapunere între scleroza sistemică și miozitele inflamatorii. Pot fi asociați cu slăbiciune musculară, modificări cutanate, fenomen Raynaud și, în unele cazuri, afectare pulmonară.
• Jo-1 – sunt anticorpi îndreptați împotriva histidil-tRNA sintetazei și reprezintă unul dintre principalii markeri ai sindromului antisintetază. Prezența acestora poate fi asociată cu miozită inflamatorie, afectare pulmonară interstițială, artrită, fenomen Raynaud și alte manifestări caracteristice.
• CEN B (centromer B) – sunt asociați în special cu forma cutanată limitată a sclerozei sistemice. Prezența lor poate orienta diagnosticul la pacienții cu fenomen Raynaud și alte manifestări sugestive pentru această boală.
• PCNA – anticorpii împotriva antigenului nuclear al celulelor proliferative sunt rar întâlniți și pot apărea în lupusul eritematos sistemic. Prezența acestor anticorpi nu stabilește singură diagnosticul și trebuie interpretată împreună cu ceilalți autoanticorpi și cu tabloul clinic.
• dsDNA – sunt anticorpi îndreptați împotriva ADN-ului dublu catenar și au o asociere importantă cu lupusul eritematos sistemic. Nivelul acestor anticorpi poate varia în funcție de activitatea bolii la unii pacienți, iar modificările pot fi relevante mai ales în evaluarea lupusului cu afectare renală, împreună cu celelalte date clinice și de laborator.
• Nucleozomi – pot fi detectați în lupusul eritematos sistemic și pot completa evaluarea serologică, inclusiv la unii pacienți la care alți markeri sunt negativi sau neconcludenți. Rezultatul nu este însă specific exclusiv lupusului și trebuie corelat cu celelalte investigații.
• Histone – pot fi întâlniți în lupusul eritematos sistemic, dar sunt cunoscuți mai ales pentru asocierea cu lupusul indus de anumite medicamente. Prezența lor, luată izolat, nu permite diferențierea sigură între lupusul indus medicamentos și lupusul eritematos sistemic.
• Proteine-P ribozomale – sunt autoanticorpi asociați predominant cu lupusul eritematos sistemic. Au fost descrise asocieri cu anumite manifestări neuropsihiatrice sau hepatice ale bolii, însă rezultatul nu trebuie interpretat izolat.
• AMA M2 – sunt anticorpi antimitocondriali strâns asociați cu colangita biliară primitivă, o boală autoimună care afectează căile biliare mici din ficat. Atunci când sunt pozitivi, mai ales în asociere cu modificări ale analizelor hepatice sugestive pentru colestază, pot indica necesitatea unei evaluări hepatologice.
• DFS70 – pot fi întâlniți inclusiv la persoane sănătoase și nu sunt specifici unei anumite boli autoimune sistemice. Atunci când sunt prezenți izolat, fără alți autoanticorpi specifici, nu confirmă existența unei boli autoimune și pot fi asociați cu o probabilitate mai redusă de boală autoimună sistemică. Rezultatul trebuie însă interpretat împreună cu simptomele și celelalte investigații.

Prezența unui autoanticorp nu stabilește singură diagnosticul unei boli autoimune. Rezultatele trebuie interpretate în funcție de tipul și combinația autoanticorpilor identificați, intensitatea reacției, simptomele pacientului, examenul clinic și celelalte investigații.

Profilul poate fi util mai ales atunci când pacientul prezintă manifestări precum dureri sau inflamații articulare, fenomen Raynaud, uscăciunea persistentă a ochilor și gurii, erupții cutanate, fotosensibilitate, slăbiciune musculară, modificări ale pielii sau simptome respiratorii care pot ridica suspiciunea unei boli autoimune sistemice.

2. Indicații de testare

• Investigarea unor manifestări precum dureri sau inflamații articulare, fenomen Raynaud, erupții cutanate, fotosensibilitate, uscăciunea persistentă a ochilor sau gurii, slăbiciune musculară ori modificări ale pielii;
• Investigarea unor boli autoimune sistemice, precum lupus eritematos sistemic, sindrom Sjögren, scleroză sistemică, miozite inflamatorii sau sindrom antisintetază;
• Investigarea sindroamelor de suprapunere, în care aceeași persoană prezintă manifestări caracteristice mai multor boli autoimune sistemice;
• Clarificarea unui rezultat ANA pozitiv, prin identificarea autoanticorpilor specifici;
• Completarea evaluării pacienților cu o boală autoimună deja diagnosticată, atunci când este necesară caracterizarea suplimentară a profilului de autoanticorpi.

3. Pregătire pacient și mod de recoltare

• Recoltarea este recomandată dimineața, în intervalul 7:30–10:30, pe nemâncate, după minimum 8–12 ore de post. Hidratarea cu apă este permisă.
• Tratamentul prescris se continuă dacă medicul nu indică altfel.
• Este important ca medicul să fie informat despre bolile autoimune cunoscute, simptomele prezente și tratamentele urmate, în special terapiile imunosupresoare.
• Unele medicamente pot fi asociate cu apariția unor autoanticorpi sau cu manifestări autoimune, de aceea, tratamentul curent trebuie menționat medicului.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos.

5. Valori de referință

Rezultatul este raportat separat pentru fiecare autoanticorp inclus în profil.

În funcție de metoda utilizată de laborator, rezultatele pot fi exprimate ca:

• negativ – autoanticorpul nu este detectat peste limita stabilită de metodă;
• echivoc/la limită – rezultat care poate necesita interpretare în context clinic sau, în anumite situații, repetarea ori confirmarea printr-o altă metodă;
• pozitiv – pozitiv – autoanticorpul este detectat peste pragul de pozitivitate stabilit de metoda utilizată.

Interpretarea nu trebuie făcută exclusiv pe baza unui rezultat pozitiv sau negativ. Importanța clinică diferă de la un autoanticorp la altul și depinde de asocierea cu simptomele și cu alte investigații.

6. Interpretare rezultate

Rezultat pozitiv

Un rezultat pozitiv indică detectarea unuia sau mai multor autoanticorpi incluși în profil. Semnificația clinică depinde de tipul autoanticorpilor identificați, de asocierea dintre aceștia și de manifestările pacientului.

Interpretarea trebuie să țină cont de:

• autoanticorpul sau combinația de autoanticorpi identificați;
• intensitatea rezultatului, conform metodei utilizate de laborator;
• prezența unor simptome sugestive pentru o boală autoimună;
• rezultatele altor analize imunologice și investigații complementare;
• diagnosticele și tratamentele deja cunoscute ale pacientului.

Prezența unui singur autoanticorp nu stabilește automat diagnosticul unei boli autoimune. Unii autoanticorpi sunt mai strâns asociați cu anumite boli autoimune, în timp ce alții pot apărea în mai multe afecțiuni sau, uneori, la persoane fără manifestări clinice.

Atunci când sunt identificați mai mulți autoanticorpi, combinația acestora poate contribui la conturarea profilului autoimun și la orientarea investigațiilor ulterioare.

Rezultatele echivoce sau discordante cu tabloul clinic pot necesita repetarea analizei, confirmarea printr-o altă metodă sau efectuarea unor teste suplimentare, conform recomandării medicului.

Rezultat negativ

Un profil negativ înseamnă că autoanticorpii incluși în panel nu au fost detectați peste limita metodei utilizate.

Un rezultat negativ nu exclude complet existența unei boli autoimune. Unele afecțiuni pot fi seronegative, iar alte boli sunt asociate cu autoanticorpi care nu sunt incluși în acest profil. Dacă suspiciunea clinică persistă, medicul poate recomanda investigații suplimentare.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Tratamentele imunosupresoare, care pot influența nivelurile unor autoanticorpi;
• Evoluția și activitatea bolii, care pot influența nivelul anumitor autoanticorpi, fără ca această variație să fie valabilă pentru toate tipurile incluse în profil;
• Diferențele dintre metodele și reactivii utilizați de laboratoare;
• Unele infecții, alte boli inflamatorii sau anumite medicamente, care pot fi asociate cu apariția temporară a unor autoanticorpi.

8. Analize complementare

• Anticorpi antinucleari (Imunofluorescență indirectă – titrare) – utili pentru depistarea anticorpilor antinucleari și pentru evaluarea cantității acestora și a modului în care reacționează, informații care pot orienta diagnosticul unor boli autoimune;
• Anticorpi antinucleari (ANA) – test utilizat în evaluarea inițială a suspiciunii de boală autoimună sistemică;
• Profil ENA (nRNP/Sm, Sm, SS-A, Ro-52, SS-B, Scl-70, Jo-1) – profil mai restrâns de autoanticorpi asociați bolilor sistemice de țesut conjunctiv;
• Profil ANA Plus (44 antigene) (Microblot-Array) – profil extins care include un număr mai mare de autoanticorpi asociați miozitelor inflamatorii, sclerozei sistemice, lupusului, sindromului Sjögren și sindroamelor de suprapunere;
• Complement C3 și Complement C4 – utile mai ales în evaluarea lupusului eritematos sistemic și a activității procesului imun, în funcție de contextul clinic;
• Hemoleucograma, creatinina, sumarul de urină și evaluarea proteinuriei – pot fi recomandate atunci când există suspiciunea unei boli autoimune sistemice cu afectare hematologică sau renală;
• Consult reumatologic, dermatologic, pneumologic, gastroenterologic sau hepatologic, în funcție de autoanticorpii identificați și de manifestările pacientului.