Anticorpi anticardiolipinici IgG

1. Descriere generală

Cardiolipina este un fosfolipid prezent în principal în membrana internă a mitocondriilor. În anumite situații, sistemul imunitar poate produce anticorpi care reacționează cu complexe formate din cardiolipină și proteine plasmatice, în special beta-2-glicoproteina I (β2GPI). Aceștia sunt denumiți anticorpi anticardiolipinici.

Anticorpii anticardiolipinici fac parte din categoria anticorpilor antifosfolipidici și pot fi întâlniți în sindromul antifosfolipidic (SAF). Această afecțiune autoimună este asociată cu apariția trombozelor venoase, arteriale sau microvasculare și cu anumite complicații ale sarcinii.

Analiza determină anticorpii anticardiolipinici din clasa IgG. Aceștia reprezintă unul dintre tipurile de anticorpi utilizați în evaluarea de laborator a sindromului antifosfolipidic, alături de anticorpii anticardiolipinici IgM, anticorpii anti-beta-2-glicoproteina I (anti-β2GPI) IgG și IgM și anticoagulantul lupic.

Prezența anticorpilor anticardiolipinici IgG nu stabilește singură diagnosticul de sindrom antifosfolipidic. Acești anticorpi pot apărea tranzitoriu, inclusiv în asociere cu unele infecții, și pot fi detectați și la persoane fără manifestări caracteristice SAF. Semnificația clinică depinde de nivelul anticorpilor, persistența acestora, asocierea cu alți anticorpi antifosfolipidici și istoricul clinic.

Atunci când este necesară demonstrarea persistenței anticorpilor în cadrul evaluării pentru sindrom antifosfolipidic, un rezultat pozitiv se verifică printr-o nouă determinare efectuată la un interval de cel puțin 12 săptămâni. Prezența concomitentă a mai multor tipuri de anticorpi antifosfolipidici poate avea o semnificație clinică mai mare decât pozitivitatea izolată a unui singur test.

2. Indicații pentru testare

• Suspiciunea de sindrom antifosfolipidic;
• Tromboze venoase sau arteriale fără o cauză evidentă ori apărute la persoane tinere, în funcție de contextul clinic;
• Tromboze recurente sau localizate în teritorii neobișnuite;
• Anumite complicații obstetricale sugestive pentru sindromul antifosfolipidic;
• Evaluarea pacienților cu lupus eritematos sistemic sau alte boli autoimune, atunci când există suspiciunea clinică de sindrom antifosfolipidic;
• Completarea profilului de anticorpi antifosfolipidici;
• Clarificarea unor rezultate modificate ale celorlalte teste pentru anticorpi antifosfolipidici;
• Reevaluarea unui rezultat pozitiv după cel puțin 12 săptămâni, atunci când este necesară demonstrarea persistenței anticorpilor.

3. Pregătire pacient

• Nu este necesară, în general, o pregătire alimentară specială.
• Recoltarea se poate efectua indiferent de momentul zilei, dacă laboratorul nu oferă alte instrucțiuni.
• Este recomandată informarea medicului despre boli autoimune, infecții recente, episoade trombotice și antecedente obstetricale relevante.
• Tratamentele în curs nu trebuie întrerupte fără recomandarea medicului.

Spre deosebire de testarea anticoagulantului lupic, determinarea anticorpilor anticardiolipinici prin imunoteste nu este influențată în același mod de tratamentul anticoagulant. Contextul terapeutic rămâne însă relevant pentru interpretarea globală a pacientului.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Rezultatul poate fi exprimat cantitativ sau semicantitativ și se interpretează conform intervalelor stabilite pentru metoda utilizată de laborator.

În general, rezultatele pot fi încadrate ca:

• Negativ – anticorpi anticardiolipinici IgG nedetectabili sau sub pragul de pozitivitate al metodei
• Pozitiv – anticorpi anticardiolipinici IgG detectați peste pragul stabilit de metodă

În funcție de sistemul analitic, pot exista categorii suplimentare de interpretare a concentrației anticorpilor.

Pentru anticorpii anticardiolipinici, nivelul rezultatului are importanță în evaluarea sindromului antifosfolipidic. Totuși, pragul de pozitivitate al metodei nu este automat echivalent cu pragurile utilizate în criteriile de clasificare a sindromului antifosfolipidic.

6. Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute / rezultat negativ

Un rezultat negativ indică faptul că anticorpii anticardiolipinici IgG nu au fost detectați peste pragul de pozitivitate al metodei utilizate.

Un rezultat negativ pentru această analiză nu exclude sindromul antifosfolipidic. Evaluarea de laborator include și anticoagulantul lupic, anticorpii anti-beta-2-glicoproteina I IgG și IgM și anticorpii anticardiolipinici IgM.

Valori crescute / rezultat pozitiv

Un rezultat pozitiv indică prezența anticorpilor anticardiolipinici IgG. Într-un context clinic compatibil, rezultatul poate susține evaluarea pentru sindrom antifosfolipidic, dar nu stabilește singur diagnosticul.

Semnificația clinică este mai mare atunci când anticorpii persistă în timp, sunt prezenți la niveluri relevante și/sau se asociază cu alte teste antifosfolipidice pozitive. Prezența concomitentă a mai multor tipuri de anticorpi antifosfolipidici, în special asocierea anticoagulantului lupic cu anticorpii anticardiolipinici și anti-β2GPI (tripla pozitivitate), este asociată cu un profil de risc mai ridicat decât pozitivitatea izolată a unui singur test.

Anticorpii anticardiolipinici pot apărea tranzitoriu, inclusiv după anumite infecții. Din acest motiv, o singură determinare pozitivă nu demonstrează persistența anticorpilor. Atunci când acest aspect este relevant pentru evaluarea sindromului antifosfolipidic, testarea se repetă după cel puțin 12 săptămâni.

Rezultatul trebuie interpretat împreună cu istoricul de tromboză, antecedentele obstetricale, celelalte teste pentru anticorpi antifosfolipidici și contextul clinic general.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Infecțiile recente, care pot fi asociate cu apariția tranzitorie a anticorpilor anticardiolipinici
• Momentul testării, deoarece demonstrarea persistenței necesită repetarea unui rezultat pozitiv după cel puțin 12 săptămâni

8. Analize complementare

• Anticorpi anticardiolipinici IgM – completează evaluarea anticorpilor anticardiolipinici;
• Anticorpi anti-beta-2-glicoproteina I IgG și IgM – fac parte din profilul de laborator utilizat în evaluarea sindromului antifosfolipidic;
• Anticoagulant lupic – unul dintre principalele teste utilizate în evaluarea sindromului antifosfolipidic;
• dRVVT – unul dintre testele utilizate în screeningul și evaluarea anticoagulantului lupic;
• APTT – poate face parte din algoritmul de investigare a anticoagulantului lupic și oferă informații generale despre coagulare;
• Hemoleucogramă completă – poate evidenția trombocitopenia, care se poate asocia cu sindromul antifosfolipidic;
• ANA – poate fi indicată atunci când există suspiciunea unei boli autoimune sistemice asociate.