Servicii de Radiologie și Imagistică
Ce investigații poți efectua în centrele noastre de Imagistică și Radiologie?
La Clinica Sante, utilizăm echipamente de imagistică medicală de la Siemens-Healthineers și GE Healthcare, lideri în tehnologie și inovație medicală.
Aceste echipamente de ultimă generație ne permit să oferim servicii de înaltă calitate, cu rezultate rapide și precise, contribuind la îmbunătățirea stării de sănătate a pacienților noștri.
Rezonanță
Magnetică (RMN)
Tomografie
Computerizată (CT)
Mamografie
Digitală 3D
Radiografie
Digitală
DEXA
(Osteodensitometrie)
Ecografie
Digitală

Rezonanță Magnetică (RMN)
Rezonanța magnetică (RMN) este una dintre cele mai performante metode imagistice, care utilizează un câmp magnetic puternic și unde radio, pentru a crea imagini detaliate ale organelor, țesuturilor moi, oaselor și articulațiilor – fără utilizarea razelor X.

Tomografie Computerizată (CT)
Tomografia computerizată (CT) este o metodă avansată de imagistică medicală care utilizează raze X și sisteme informatice performante pentru a furniza imagini detaliate ale organelor interne, oaselor și vaselor de sânge. Este o investigație indispensabilă în detectarea rapidă și precisă a unor afecțiuni care pot fi dificil de identificat prin alte metode.

Mamografie 3D
Mamografia reprezintă metoda de referință în screeningul cancerului mamar, care utilizează raze X de joasă doză, pentru a evidenția structura internă a sânului. Este cea mai eficientă investigație pentru detectarea precoce a leziunilor mamare, în special în cazul femeilor de peste 40 de ani, dar este indicată și pacientelor mai tinere, care prezintă simptome sau factori de risc.

Radiografie Digitală
Radiografia este una dintre cele mai utilizate metode imagistice, cu rol în evaluarea rapidă a structurilor interne precum oasele, plămânii sau articulațiile. Prin utilizarea razelor X, această investigație oferă informații relevante pentru diagnosticarea traumatismelor, durerilor persistente sau infecțiilor.

Osteodensitometrie DEXA
DEXA (Dual-Energy X-ray Absorptiometry) reprezintă standardul de referință în măsurarea densității minerale osoase. Această metodă imagistică utilizează o doză extrem de redusă de radiații și permite detectarea precoce a osteoporozei, precum și pentru monitorizarea răspunsului la tratamentul specific.

Ecografie digitală
Ecografia este o metodă imagistică neiradiantă, care utilizează unde sonore de înaltă frecvență pentru a vizualiza în timp real organele interne, vasele de sânge, țesuturile moi sau dezvoltarea fătului în timpul sarcinii. Este o investigație rapidă, nedureroasă și complet sigură, cu rezultate interpretate imediat de către medici specializați în imagistică.
Beneficii pentru pacienții noștri
Alegând serviciile de imagistică și radiologie Clinica Sante, pacienții noștri beneficiază de numeroase avantaje importante:
Diagnostic rapid și precis: Utilizăm tehnologie avansată pentru a oferi rezultate rapide și exacte, esențiale pentru un tratament eficient.
Consultanță personalizată: Oferim consiliere și suport personalizat pentru fiecare pacient, asigurând o îngrijire adaptată nevoilor individuale.
Aparatură modernă: Echipamentele noastre de ultimă generație asigură imagini de înaltă calitate, contribuind la un diagnostic precis.
Programări flexibile: Înțelegem importanța timpului și oferim programări flexibile pentru a veni în întâmpinarea programului dumneavoastră, inclusiv prin bilet CAS.
Experți în Imagistică: Echipa noastră de specialiști are o vastă experiență și cunoștințe în domeniu, oferind îngrijire de top și răspunzând astfel tuturor nevoilor pacienților care ne calcă pragul.
Accesibilitate: Localizarea noastră și sistemul de programări online facilitează accesul rapid și ușor la serviciile noastre.
Tehnici neinvazive și sigure: Procedurile noastre sunt concepute pentru a fi cât mai puțin invazive și sigure pentru pacienți.
Rapoarte detaliate: Oferim rapoarte detaliate și explicative, ușor de înțeles, pentru a sprijini comunicarea între pacienți și medici.
Confort și siguranță: Asigurăm un mediu confortabil și sigur pentru toți pacienții noștri, cu atenție deosebită la detalii.
Monitorizare continuă: Asigurăm monitorizarea continuă a stării de sănătate a pacienților prin investigații periodice și evaluări riguroase.

