Rezistența la insulină
Cuprins
Insulina este un hormon secretat de celulele beta ale pancreasului, cu roluri importante în metabolismul glucidic, proteic și lipidic. Principala sa acțiune este reglarea nivelului de glucoză din sânge și menținerea acestuia în limite normale, fiind în esență un hormon hipoglicemiant. Insulina stimulează utilizarea glucozei de către țesuturi, asigurând astfel energia de care organismul are nevoie.
1. Rezistența la insulină – definiție și cauze
Rezistența la insulină sau sensibilitatea scăzută la insulină este o afecțiune metabolică caracterizată printr-o capacitate redusă a celulelor (hepatice, musculare și adipoase) de a răspunde la acțiunea insulinei și de a utiliza adecvat glucoza. În timp, pentru a compensa acest lucru și pentru a menține o glicemie normală, pancreasul va produce mai multă insulină, determinând hiperinsulinemie.
Rezistența la insulină poate afecta orice persoană și apare printr-o combinație de factori genetici, de mediu și stil de viață. Principalii factori care contribuie la apariție sunt:
excesul de grăsime, în special grăsimea abdominală sau viscerală
lipsa activității fizice regulate
dieta bogată în alimente procesate – conținut ridicat de carbohidrați și grăsimi saturate.
De asemenea, sensibilitatea la insulină tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Pe lângă acești factori, există și o serie de medicamente și afecțiuni hormonale ce pot determina insulinorezintență: glucocorticoizi, medicamente utilizate pentru tratamentul infecțiilor cu HIV, anumite tratamente psihiatrice, dar și SOPC (sindromul ovarelor polichistice) și alte tulburări endocrine, precum hipotiroidismul, excesul de cortizol (sindrom Cushing) sau de hormon de creștere (acromegalia).
2. Riscurile pe termen lung
Atât timp cât pancreasul reușeste să compenseze această rezistență prin creșterea secreției de insulină, glicemia va rămâne în limite normale. Odată cu progresia rezistenței la insulină, capacitatea de secreție a pancreasului este depășită, iar în lipsa unui management adecvat pot apărea complicații grave, precum:
Hiperglicemie, iar în timp, diabet zaharat tip 2
Afecțiuni cardiovasculare: hipertensiune, ateroscleroză, infarct, accident vascular cerebral
Boli renale
Sindrom metabolic
Steatoză hepatică nonalcoolică
Majoritatea persoanelor cu rezistență la insulină sunt asimptomatice, însă există câteva semne și simptome ce pot orienta diagnosticul, în special atunci când afecțiunea se agravează.
Acanthosis nigricans: zone de piele îngroșată, hiperpigmentată, de obicei la nivelul pliurilor (gât, axile, inghinal).
Creștere în greutate: apare în special în zona abdominală.
Oboseală persistentă
Semne și simptome ale hiperglicemiei: sete sau foame crescută, urinare frecventă, cefalee, tulburări de vedere.
3. Evaluarea rezistenței la insulină
Evaluarea rezistenței la insulină implică efectuarea unor analize de laborator și măsurarea unor indici specifici, cel mai folosit fiind indicele HOMA-IR (Homeostasis Model Assessment of Insulin Resistance), calculat pe baza valorilor glucozei și insulinei din sânge. O valoare ridicată (peste 2) a HOMA-IR indică o rezistență crescută la insulină.
Diagnosticul precoce și însușirea unor măsuri de prevenție sunt de o importanță fundamentală în gestionarea potrivită a afecțiunii. Teste simple precum glicemia și insulina a jeun, indicele HOMA-IR, dar și hemoglobina glicozilată (HbA1c).
Programează-te acum!
Ai aflat cât de importante sunt testele despre care am vorbit mai sus. Nu amâna grija pentru sănătatea ta!
Centre de
recoltare
Sună acum la numărul scurt *8787, alege centrul de recoltare cel mai apropiat și programează-te pentru efectuarea analizelor. Un gest simplu care poate face o mare diferență!
Peste 300 de centre proprii de recoltare, în toate județele țării
Vezi harta locațiilor
Adoptă un stil de viață sănătos!
Rezistența la insulină este o afecțiune complexă, dar manageriabilă prin adoptarea unui stil de viață sănătos, cu o dietă echilibrată, bogată în fibre și săracă în carbohidrați, activitate fizică regulată, menținerea unei greutăți optime și atunci când este necesar tratament medical. Identificarea și intervențiile timpurii pot preveni complicațiile severe și pot îmbunătăți calitatea vieții.
Bibliografie