Transferina

1. Descriere generală

Transferina este o proteină produsă în principal de ficat, cu rol în transportul fierului prin sânge. Fierul absorbit din alimentație sau eliberat din depozitele organismului se leagă de transferină și este transportat către țesuturile care au nevoie de el, în special către măduva osoasă, unde este utilizat pentru producerea hemoglobinei și formarea globulelor roșii.

În mod normal, doar o parte dintre locurile disponibile pentru legarea fierului de pe moleculele de transferină sunt ocupate. Proporția ocupată poate fi estimată prin saturația transferinei, calculată pe baza sideremiei și a transferinei sau a capacității totale de legare a fierului (CTLF/TIBC), în funcție de metoda laboratorului.

Concentrația transferinei este influențată de necesarul și rezervele de fier ale organismului. În deficitul de fier, ficatul produce de obicei mai multă transferină pentru a crește capacitatea de transport a fierului disponibil. Astfel, transferina poate fi crescută, în timp ce sideremia și saturația transferinei sunt reduse.

În schimb, transferina poate scădea în procese inflamatorii, deoarece este un reactant negativ de fază acută. Valori reduse pot apărea și atunci când sinteza hepatică de proteine este afectată, în deficitul proteic sau în situații asociate cu pierderi importante de proteine.

Transferina și CTLF (capacitatea totală de legare a fierului) sunt parametri strâns legați, dar nu reprezintă exact aceeași analiză. Transferina măsoară concentrația proteinei de transport, în timp ce CTLF estimează capacitatea totală a transferinei disponibile de a lega fierul. Din acest motiv, cele două valori tind, în general, să se modifice în aceeași direcție.

Determinarea transferinei nu este utilizată singură pentru diagnosticul deficitului sau excesului de fier. Interpretarea împreună cu sideremia, feritina și saturația transferinei oferă o imagine mai completă asupra transportului și rezervelor de fier din organism.

2. Indicații pentru testare

• Investigarea suspiciunii de deficit de fier și a anemiei feriprive;
• Evaluarea anemiilor și diferențierea deficitului de fier de alte cauze de anemie;
• Evaluarea metabolismului fierului împreună cu sideremia, feritina și saturația transferinei;
• Evaluarea unor rezultate modificate ale sideremiei sau feritinei;
• Evaluarea metabolismului fierului în prezența bolilor inflamatorii sau cronice;
• Completarea evaluării suspiciunii de supraîncărcare cu fier, inclusiv în investigarea hemocromatozei, împreună cu saturația transferinei și feritina;
• Evaluarea unor afecțiuni hepatice, a deficitului proteic sau a pierderilor de proteine, în contextul clinic corespunzător;
• Calcularea saturației transferinei, în funcție de metoda și algoritmul utilizate de laborator.

3. Pregătire pacient

• Pentru determinarea izolată a transferinei nu este necesară, în general, o pregătire specială.
• Dacă transferina este determinată împreună cu sideremia și saturația transferinei, recoltarea se recomandă de preferat dimineața și à jeun (pe nemâncate), pentru standardizarea condițiilor de recoltare și deoarece sideremia prezintă variații biologice.
• Este recomandată informarea medicului despre administrarea suplimentelor sau tratamentelor care conțin fier.
• Medicul trebuie informat despre tratamentele hormonale, inclusiv contraceptivele orale sau terapia cu estrogeni, deoarece acestea pot influența concentrația transferinei.
• Tratamentele și suplimentele nu trebuie întrerupte fără recomandarea medicului.

4. Tipul probei recoltate

• Sânge venos

5. Valori de referință

Concentrația transferinei este raportată conform metodei utilizate de laborator, frecvent în g/L sau mg/dL.

Intervalul de referință depinde de metodă, vârstă și de anumite condiții fiziologice. Sarcina și administrarea de estrogeni pot determina creșterea concentrației transferinei.

Rezultatul trebuie interpretat împreună cu sideremia, feritina și, atunci când este disponibilă, saturația transferinei.

Valorile de referință pot varia în funcție de laborator și de tipul metodei utilizate.

6. Interpretarea rezultatelor

Valori scăzute

O concentrație redusă a transferinei poate apărea în:

• Procese inflamatorii acute sau cronice
• Unele boli cronice asociate cu inflamație
• Afecțiuni hepatice cu reducerea sintezei proteinelor
• Malnutriție sau deficit proteic
• Sindrom nefrotic și alte situații asociate cu pierderi importante de proteine
• Unele situații de supraîncărcare cu fier

Transferina este un reactant negativ de fază acută, ceea ce înseamnă că nivelul său poate scădea în timpul inflamației. Din acest motiv, o valoare redusă nu trebuie interpretată automat ca semn al unor rezerve crescute de fier.

În bolile inflamatorii cronice, fierul disponibil pentru eritropoieză poate fi redus chiar dacă depozitele organismului nu sunt epuizate. În aceste situații, corelarea cu feritina, saturația transferinei și markerii inflamatori poate ajuta la diferențierea deficitului absolut de fier de restricția funcțională a fierului.

Valori crescute

O concentrație crescută a transferinei poate apărea în:

• Deficit de fier
• Anemie feriprivă
• Sarcină
• Administrarea de estrogeni, inclusiv unele contraceptive orale

În deficitul de fier, creșterea transferinei reprezintă un răspuns prin care organismul mărește capacitatea de transport a cantității reduse de fier disponibile. În acest context, sideremia și saturația transferinei sunt frecvent scăzute, iar feritina este de obicei redusă în deficitul absolut de fier.

Creșterea transferinei nu stabilește singură diagnosticul de deficit de fier. Rezultatul trebuie corelat cu ceilalți parametri ai metabolismului fierului și cu hemoleucograma.

Interpretarea împreună cu celelalte analize ale fierului

Un profil caracteristic deficitului absolut de fier poate include:

• feritină scăzută
• sideremie scăzută
• transferină și/sau CTLF crescute
• saturația transferinei scăzută.

În inflamație sau anemia asociată bolilor cronice, sideremia și saturația transferinei pot fi reduse, însă transferina poate fi normală sau scăzută, iar feritina poate fi normală sau crescută deoarece este un reactant de fază acută.

În supraîncărcarea cu fier, interpretarea se bazează în special pe saturația transferinei și feritină, împreună cu istoricul clinic și investigațiile suplimentare. Transferina izolată nu poate confirma sau exclude supraîncărcarea cu fier.

7. Factori care pot influența rezultatul

• Sarcina și tratamentele cu estrogeni, care pot crește transferina;
• Statusul fierului și administrarea suplimentelor sau tratamentelor cu fier;
• Inflamația și bolile cronice, care pot determina scăderea transferinei și pot complica interpretarea statusului fierului;
• Afecțiunile hepatice sau pierderile importante de proteine, care pot reduce concentrația transferinei.

8. Analize complementare

• Sideremie – determină concentrația fierului circulant, transportat în principal de transferină
• Feritină – reflectă în principal rezervele de fier ale organismului; interpretarea poate fi influențată de inflamație
• Saturația transferinei – indică proporția locurilor de legare ale transferinei ocupate de fier și este utilă atât în evaluarea deficitului, cât și a supraîncărcării cu fier
• CTLF (capacitatea totală de legare a fierului) – estimează capacitatea totală de legare a fierului și este strâns corelată cu concentrația transferinei.
• Hemoleucogramă completă – evaluează prezența anemiei și indicii eritrocitari, inclusiv hemoglobina, volumul eritrocitar mediu (VEM/MCV) și hemoglobina eritrocitară medie
• Proteina C reactivă (CRP) – poate ajuta la interpretarea feritinei și transferinei atunci când există inflamație
• Receptor solubil al transferinei (sTfR) – poate fi util în anumite situații în care diferențierea deficitului de fier este dificilă, inclusiv în prezența inflamației.